Ma numesc Silviu si, daca tot am lasat pagina asta neatinsa suficient timp cat sa devina aproape document istoric, poate merita un update. Nu neaparat pentru ca m-am schimbat fundamental. Mai degraba pentru ca intre timp am mai inteles cate ceva. Despre mine. Despre oameni. Despre business. Despre tehnologie. Despre cat de usor este sa confunzi miscarea cu progresul. Merge si ca note to self. Si, evident, despre cat de greu este sa scrii cateva randuri despre tine fara sa sune fie a CV corporatist, fie a confesiune de seara dupa doua pahare. Sau trei. Depinde de context.
Pe scurt, sunt pasionat de tehnologie, business, oameni, sisteme si libertate. Nu neaparat in ordinea asta. Uneori tehnologia vine prima. Alteori oamenii. Alteori libertatea, mai ales cand vad cum diverse forme de birocratie, prostie sau “best practice” incearca sa transforme viata intr-un formular cu sapte campuri obligatorii.
Lucrez (cu accente de sabatical – doar pentru cunoscatori) de multi ani in zona de IT, infrastructura, securitate, cloud, hosting, software si alte asemenea cuvinte care suna plictisitor pana cand nu-ti mai merge site-ul, iti crapa serverul sau realizezi ca “merge si asa” a fost strategia ta principala de risk management. In mod ciudat, imi place zona asta. Nu pentru ca serverele sunt spectaculoase. Nu sunt. De fapt sunt, dar n-am vrut sa sune prea geekish. Sunt doar niste cutii foarte scumpe care se incalzesc si cer curent. Ci pentru ca infrastructura buna devine invizibila. Cand merge bine, nimeni nu o vede. Cand merge prost, toti devin experti. Mai ales cei care nu au citit niciodata un log.
In business ma intereseaza mai ales constructia. Cum iei o idee, o asezi, o testezi, o strici, o repari, o pui intr-un sistem si, daca ai noroc sau skill sau ambele, ajunge sa produca valoare. Imi plac lucrurile clare. Procesele simple. Oamenii care spun ce fac si fac ce spun. Raritate. Stiu. Scriu si aspirational pe aici.
Nu cred in antreprenoriatul de poza. Nici in “hustle culture”, acest cult modern al oboselii pozate pe LinkedIn langa o cafea de specialitate si o fraza furata de la un american cu podcast. Cred in munca facuta bine, in disciplina, in noroc, in relatii corecte si in capacitatea de a ramane suficient de lucid incat sa nu te indragostesti prea tare de propriile idei. Mai ales de cele proaste. Din pacate, unele sunt seducatoare. Ale mele, evident, peste medie. Scuze pentru aroganta. Sau nu. Ba da.
In ultimii ani am devenit tot mai interesat de felul in care companiile mici pot functiona mai bine. Nu neaparat mai mare. Mai bine. Mai curat. Mai simplu. Cu mai putina risipa. Cu mai putin “hai sa bagam un Excel”. Cu mai putin haos mascat in flexibilitate. Sunt convins ca multe firme mici nu au nevoie de inca un consultant care sa le explice viziunea. Au nevoie de sisteme decente, tehnologie potrivita, oameni care inteleg contextul si un pic de ordine. Bine, uneori au nevoie si sa nu se mai minta singure. Dar asta e alta discutie. Mai lunga. Posibil terapeutica.
Personal, am ramas atasat de cateva lucruri. Muntele (ceva povesti in curand. pe aici). Sportul. Masinile. Steaua. Pokerul. Drumurile lungi. Conversatiile bune. Oamenii care gandesc. Oamenii care simt. Ideal, in aceeasi carcasa. Desi nu cerem imposibilul. Imi plac in continuare istoria, sociologia, geopolitica si infrastructura urbana. Da, infrastructura urbana. Pentru ca aparent exista oameni care se uita la un bulevard si vad doar asfalt. Eu vad decizii proaste luate pe bani multi, oportunitati ratate si, uneori, cate o urma de civilizatie. Rar, dar exista. A… si o dorinta nebuneasca de a interzice masinile.
Am o relatie complicata cu oamenii. Imi plac. Ma obosesc. Ma alint:). Ii inteleg destul de bine. Aspirational. Uneori adeseori nu prea bine. Alteori deloc. Imi place sa ajut, desi nu-mi place neaparat sa par genul care ajuta. Probabil pentru ca ajutorul real nu are nevoie de poza de grup. Sau poate pentru ca sunt eu mai defect. Varianta 2 are sanse bune.
Sunt introvertit, dar nu chiar cum eram. Sau poate sunt la fel, doar ca m-am mai tratat intre timp. Am invatat sa ascult mai mult. Sa judec mai lent. Nu intotdeauna. Ar fi pacat sa exageram cu progresul. Am invatat ca oamenii nu sunt Excel-uri, desi uneori ar fi mult mai simplu daca ar avea formule vizibile si erori marcate cu rosu. Am invatat si ca nu orice conflict trebuie castigat. Unele trebuie inteles. Altele evitat. Iar unele merita pierdute elegant.
Nu stiu daca sunt o persoana buna. Sper ca sunt decent. Mi se pare un obiectiv mai realist. Bunatatea se declara prea usor si se verifica greu. Decenta, in schimb, se vede in lucruri mici: cum vorbesti cand ai dreptate, cum te porti cand ai putere, cum reactionezi cand nu te vede nimeni si cat de mult iti respecti promisiunile cand nu mai ai chef de ele.
Scriu aici pentru mine. In continuare. Poate mai mult decat inainte. Nu pentru trafic, nu pentru like-uri, nu pentru conversie, nu pentru “personal brand”. Desi traim vremuri in care si mersul pana la magazin poate deveni content daca ai lumina buna si o fraza despre mindset. Scriu pentru ca ma ajuta sa-mi ordonez gandurile. Sa ma enervez structurat. Sa-mi amintesc ce cred. Sa vad, peste ani, unde eram. Sau cat de prost eram. Diferenta e fina.
Daca ar fi sa reduc totul la cateva randuri, as spune asa: sunt un om care construieste sisteme, cauta claritate si incearca sa ramana liber intr-o lume care produce constant zgomot, dependente si ambalaje lucioase pentru idei mediocre. Imi place tehnologia cand simplifica viata. Imi place business-ul cand creeaza valoare reala. Imi plac oamenii cand sunt vii, curiosi si onesti. Imi place sportul pentru ca arata rapid ce inseamna caracterul. Si imi place pokerul pentru ca, in ciuda aparentelor, seamana mai mult cu viata decat cu norocul.
Cam atat pentru acest update. Nu promit ca voi scrie mai des. Promisiunile publice sunt pentru oameni mai organizati sau mai optimisti. Dar voi incerca. Pentru ca mai am lucruri de spus. Unele poate utile. Altele doar ale mele.
PS 1: Am introdus niste capcane incercatoare prin text. Doar pentru cunoscatori.
PS2: Daca in versiunea initiala (mai jos) din 2017 va recomandam niste surse pentru citit sau ascultat, zic sa pastram conceptul: DHH, Tucker, Candace. Permanent: Biblia si cartea asta: https://www.libris.ro/carte/marii-initiati-ai-indiei-si-parintele-paisie-dionysios-farasiotis/10897466. Atat.
–
Cu drag,
Silviu
Ma numesc Silviu si sunt pasionat de cateva lucruri. Tehnologie (cloud, securitate, infrastructura), antreprenoriat sau business (sunt atras de marketing, financiar sau hr), istorie, sociologie, geopolitica sau infrastructura urbana. Imi plac muntii din toate unghiurile si mai multe sporturi (fotbal, baschet, biliard). Insa sunt mai bun la aruncatul cu privirea:(. Sa nu uit de jocul meu favorit: poker. Cea mai mare experienta am capatat-o jucand NL 6Max, desi am avut mereu o slabiciune pentru HUNL (street poker ftw:)). In ciuda aparentelor, nu genereaza dependenta si nu este pentru oricine (a se citi in ton arogant). Desi este introdus in categoria jocurilor de noroc, sansa reprezinta doar o forma de manifestare a dispersiei statistice, iar influenta ei este invers proportionala cu diferenta de skill intre jucatori. Daca voi avea vreodata chef, revin pe subiect. Prejudecatile si lipsa de intelegere a jocului sunt destul de prezente in societate. Desi ascult muzica, mai vad cate-o piesa de teatru sau citesc una-alta, cu parere de rau, pot afirma ca din perspectiva culturala sunt retard. Sau o maimuta usor educata. Poate mai invatam. Timp mai este. Mai ales ca, din nefericire, am remarcat utilitatea invatarii abia dupa varsta de 30 de ani (am aproape 38 cand scriu).
Sunt una dintre cele mai norocoase persoane pe care le cunosc. Si am avut norocul de a cunoaste o multime de oameni faini pe care sa-i ascult si de la care sa invat. De la unii am invatat doar citindu-i. Inclusiv contemporani. Si, de departe, sunt cea mai proasta persoana inteligenta. Sper sa nu validez si aici teoria, dar daca se va intampla, macar am o scuza ieftina (n-a durat prea mult sa scriu asta).
Nu stiu sa scriu. Si nici nu cred ca voi invata vreodata. Nici nu conteaza. Aici scriu pentru mine. Bazandu-ma pe istoric, probabil voi scrie in scop terapeutic. Daca tot sunt aici, cred ca merita sa amintesc cativa autori pe care i-am citit sau ii citesc cu mare placere. Si de la care am invatat foarte multe lucruri. Multumesc (in ordine cronologica):
-Dragos Manac (blogul actual este manac.biz, dar ma refer la contentul de pe manac.ro. Imi pare rau ca nu mai este disponibil public.);
-Radu Georgescu (simplu, clar, concis si coerent. Chapeau!);
-ReportajeLive (wow. wow. wow.). Sper sa aflu cine se afla in spatele scrierilor. Merita multe beri. Daca cineva ma poate ajuta: silviu la chiran punct ro. Multumesc!
Cam atat pentru intro. Revin data viitoare cand voi avea chef sa scriu.
Pana atunci, inspirandu-ma din Jack Killian (personaj principal al unuia dintre primele seriale urmarite: Midnight Caller):
Noapte buna, Romania! Oriunde te-ai afla.
Cu drag,
Silviu
PS: O melodie ce-mi suna bine in aceasta perioada. Caldura mare: