De ceva vreme imi doream sa scriu despre spiritul stelist. Mai ales despre cine a fost si ce a construit Ion Alecsandrescu. Mai ales in aceste vremuri in care scara valorilor este rasturnata si tot felul de inepti cu acces la diverse platforme ne explica cine este Steaua. Sa tot fie vreo 4 ani de cand mi-am propus.
Acum vreo 3 imi doream sa scriu putin despre Luka Doncic. Eram socat de calitatile individuale, dar mai ales de mentalitatea de invingator aratata de un pustan de 19 ani. Inca de la primele meciuri din NBA. Cativa i-au remarcat talentul, insa foarte putini au identificat cei 5 ani de Madrid sub zambetul de invingator al pustiului sloven. Care Madrid? Cel cunoscut in toata lumea. Real Madrid.
Dupa cum stiti deja, daca ati mai citit alte articole scrise pe aici, sunt un mare fan al organizatiei Patriots si al muncii antrenorilor. Detalii aici: Video killed the radio star. Anul trecut doream sa scriu un articol despre ce a insemnat mentatalitatea de invingator adusa de catre Tom Brady la Buccaneers. Si cum expresia “mind over body” capata noi intelesuri dupa 40 de ani. Abia astept sa vad ultimul sezon al lui Tom Brady. Sunt sigur ca urmatorul sezon va fi ultimul. In momentul primei aruncari a sezonului va avea 45 de ani impliniti 😮.
In acelasi timp, de ceva vreme imi doream sa scriu despre ce reprezinta Real Madrid in istoria fotbalului. Trecand peste performante. Intrucat acestea reprezinta un rezultat. Frumoasa este limba romana. Poti scrie doar ca rezultatul este rezultat. Si se intelege atat de mult. Doream sa scriu despre mentalitatea clubului sau despre minutul 7 de pe Bernabeu. Pentru cei mai tineri, Santiago Bernabeu este mai mult decat un stadion. Ceva, ceva am scris in finalul articolului despre Jerry Krause. Capitolul se cheama Legatura intre Jordan si Cristiano Ronaldo. Detalii aici: The last dance. O opinie altfel. De la Tex Winter si Jerry Krause la Cristiano Ronaldo. In acelasi articol puteti citi si despre unul dintre cei mai mari antrenori din istoria fotbalului: Carlo Ancelotti. Are doar 4 trofee Champions League. Asa cum am scris si in articolul mai sus amintit, cele trei trofee castigate de Zidane sunt tot pe structura echipei care a adus La Decima. Sa nu uitam de trofeele castigate de Chelsea in 2012 (cred ca Di Matteo era antrenor) sau de Bayern in 2020. Cine credeti ca a antrenat Chelsea intre 2009 si 2011? Sau cine a facut curatenie dupa geniul Guardiola la Bayern?
Cum lenea e mare, n-am ajuns sa scriu despre niciunul dintre subiectele de mai sus. Incep sa reduc din backlog printr-un articol despre Ion Alecsandrescu. Si despre Steaua. Dupa cum vom citi, subiectele se suprapun in cea mai mare parte. Restul subiectelor? Le voi condensa in penultimul capitol. Rabdare si tutun. E lung.
Pentru cei care (putini sper) nu au auzit despre Ion Alecsandrescu, facem o scurta introducere:
Aproape tot palmaresul Stelei are o legatura cu Ion Alecsandrescu. Fie ca a fost jucator sau conducator (presedinte, vicepresedinte sau sef al sectiei de fotbal). A venit la CCA in primul sezon in care echipa a castigat campionatul, 1951. Coincidenta sau mistica? Nu stim. Dar asa a fost. O scurta nota: a fost fiu de preot:). Asadar, titlurile au inceput sa vina dupa ce a debutat Ion Alecsandrescu. A jucat la CCA (cu o pauza de 1 sezon si jumatate) pana in 1961, timp in care a marcat 87 de goluri. In acest timp a participat la 5 (din cele 6) dintre titlurile castigate de catre CCA in aceasta perioada. Prima perioada de glorie a echipei. Plecarea de la CCA se intampla in acelasi an cu modificarea numelui in Steaua Bucuresti. Intre 1961 si 1985 stiti cate campionate a castigat Steaua? Doar 3. In 68, 76 si 78. Atat. Coincidenta?
In 1982 se intoarce acasa. Si incepe sa cladeasca cea mai mare echipa din istoria fotbalului romanesc. Si sa duca spiritului stelist in topul fotbalului mondial. Cum? Coaguland oameni care atingeau cat mai multe dintre valorile necesare: valoare, determinare, smerenie sau darzenie. Totul desfasurat intr-un mediu profesionist. O conditie necesara, nu si suficienta, pentru a putea crea o echipa de campioni. Politica de recrutare, atat pentru antrenori, cat si pentru jucatori, a avut in vedere valorile de mai sus. Precum si consistenta. Astfel, unul dintre cei mai talentati jucatori ai generatiei, Stefan Petcu, pleaca de la Steaua dupa doar 2 ani. Nimeni nu este mai important decat vestiarul. Indiferent de talent. Daca reusiti sa gasiti inregistrari ale meciurilor in care juca Fane Petcu, merita sa le urmariti si salvati. Rar o sa vedeti un exterior atat de fin si o viziune atat de buna a jocului.
In 1984 incepe calatoria care duce Steaua catre finala de la Sevilla. Si urmeaza perioada de aur a echipei. Atat in competitiile interne, cat si in cele internationale. Este perioada in care Steaua devine Steaua. Cea cunoscuta in toata lumea. Pe baza structurii despre care vorbeam in aliniatul anterior. Repet: valoare si caracter. Intre 1984 si 1998 Steaua castiga de 11 ori titlul de campioana. Da. Tehnic vorbind Ion Alecsandrescu a fost prezent pana in 1996 in fruntea sectiei de fotbal. Practic, vedeti mai jos de ce aleg sa folosesc 1998. Cele 11 titluri au fost castigate in doua serii consecutive de 5, respectiv 6 campionate. A pierdut in 1990 (in fata permanent frustratului antrenor-jucator Il Muce – ca sa citez mesajul dintr-un sp2b pe care l-am pictat pentru meciul in care Ciocoiu a ingropat gunoiul), in 91 (la egalitate de puncte in fata Craiovei lui Cartu) si in 1992 (cand Vasile Ianul cumparase aproape toata liga intai – cu tot cu arbitri sau conducatori). Apropos de 1990, poata il intreba cineva pe Mr. Porumboiu cum a acordat penaltiul din care echipa proaspat retrogradata (daca o fi aceeasi) a egalat in meciul din Stefan cel Mare (o saritura simpatica a lui Vaiscovici, parca, pe sub Stangaciu)? Cu victoria din groapa (dominat de stelisti) din martie 90, i-am fi luat singurul titlu pe care l-a obtinut cel mai mare frustrat din istoria fotbalului romanesc in fata Stelei. Singurul.
Revenind la Steaua sau la cele construite de catre Ion Alecsandrescu, vreau sa ating cateva subiecte mai putin discutate. Aproape intreg palmaresul Stelei este obtinut in perioadele in care Ion Alecsandrescu era la Steaua. Atat ca jucator, dar mai ales ca lider. Pentru ca asta a fost. Un lider. Stilul personal a fost cel care a creat spiritul stelist. Prin puterea exemplului. In teren, acesta (spiritul) a fost transpus si, apoi, transmis noilor jucatori de catre cei care au facut parte din ambele mari generatii de jucatori stelisti: 82-90 si 91-98. Fara sa uitam de cei exponentii perioadei de aur ai CCA-ului. Reprezentati de Ion Alecsandrescu sau Emerich Jenei. Sau de reprezentantii generatiei 70: Anghel Iordanescu si Tudorel Stoica (cel mai bun din cartier – parafrazand celebra strigare a suporterilor stelisti din anii 80). De cea cu “Sames si cu Tudorel, cei mai buni din cartier” cantata la parterul blocului nu-mi aduc aminte. Eram prea mic.
Printre jucatorii care au facut parte din ambele generatii si au transferat noilor veniti spiritul Stelei ii gasim pe:
In anii 90 am lipsit la foarte putine meciuri (de acasa) ale Stelei. Imi ajung probabil degetele de la o mana. Eram prea mic si nici nu aveam bani pentru deplasari lungi. Mergeam prin Bucuresti (erau 5-6 echipe) sau pe aproape: Constanta, Galati, Ploiesti, Brasov, Targoviste, Pitesti sau Craiova. De cate ori puteam (fie ca mergeam sa iau bilete la un meci unde nu puteai intra cu abonamentul, fie ca treceam prin zona), imi placea sa urmaresc antrenamentele echipei mari sau sa vad meciuri de juniori sau tineret. In acest cadru, am reusit sa aflu mai multe despre comportamentul si personalitatea jucatorilor sau a conducatorilor decat as fi putut sa o fac prin intermediul vizionarii meciurilor sau citind diverse interviuri. Am prins antrenamente atat pe terenul 5 (cei care au mers la meciuri in liga a 4-a stiu foarte bine terenul), dar si pe cel aflat in vestul lui. Cred ca 6 se cheama. Pe acela se aflau zidul de beton sau jaloanele de plastic utilizate la antrenarea loviturilor libere.
Este posibil sa fi uitat de unii dintre jucatorii care au facut parte si din generatia 82-90 si din cea 91-98. Nu am uitat de cel care este o parte din Spiritul Stelei. De jucatorul roman cu cel mai bogat palmares din istorie. A fost protagonist la 10 dintre cele 11 campionate castigate in perioada in care Ion Alecsandrescu a creat Steaua. Un jucator care are mai multe titluri castigate decat 3 echipe de traditie. La un loc. Ma refer la U Craiova, Rapid si Petrolul. Unicul Marius Lacatus.
Repet. Marius Lacatus are mai multe titluri decat Craiova, Petrolul sau Rapid la un loc. Fie ca discutam despre echipele vechi sau despre CSU, FCU, ASU, FC R sau Academia sau cum se mai cheama acum.
A jucat in Ghencea din 1983 pana la finalul anului 1999 (cu o pauza de 3 sezoane – unul la Fiorentina si doua la Real Oviedo). Ultimul meci cred ca a fost returul cu Slavia Praga. A intrat pe final. Unul dintre meciurile care au creat premisele pentru aparitia Peluzei Sud.
Un om mult mai sensibil decat imaginea fotbalistului Marius Lacatus. Si cu o inima imensa. Dar si o dorinta de victorie mult peste medie. Aceasta dorinta era vizibila si la antrenamente, nu doar la meciuri. Chiar daca era dintre cei care ii ajutau si si ii sprijineau pe cei foarte tineri. Atat prin calitate (spre finalul carierei Marius Lacatus era un pasator senzational si avea o viziunea a jocului de nivel mondial, nu doar o extrema penetranta si un finalizator de top), dar si prin atitudine si prin transmiterea spiritului de lupta tuturor celor care purtau culorile ros-albastre. Fiind liderul de incontestat al echipei, puteai gasi un mix comportamental bazat pe alint, ardoare si/sau suparare la unele antrenamente. Mai ales in cadrul jocurilor scoala. Apropos, calitatea tehnico-tactica de la jocurile scoala de la antrenamentele Stelei era mult peste ce vedeam in jocurile oficiale de la finalul saptamanii. Era o placere sa la urmaresti.
Revenind la Marius Lacatus, asa cum spuneam, erau momente cand nu prea putea fi controlat de catre antrenorul principal. Asa ca imi aduc aminte de o imagine de la marginea terenului 5. In partea de vest era un gard de vreun metru si putin, cu ochiuri de plasa oblice, vopsit in verde. Pe marginea acestuia, sprijinit de gard, fumand un Kent lung, statea Ion Alecsandrescu. Cand lucrurile deveneau putin mai aprige, era suficienta o privire adresata sau un scurt “Marius!” pentru ca lucrurile sa revina la normal. Indiferent de nume, de talent, de moral, nu aveai cum sa nu fii serios in momentul in care Sfinxul fuma sprijinit de gard si privea antrenamentul. Chiar daca erai un mucalit precum Didi Prodan. Nu va puteti inchipui nivelul intensitatii la antrenamentele din acea perioada. Nu prea mai crestea gazonul in zona in care facea Didi un tackling. Sau cand iesea Daniel Gherasim (super, super muncitor la antrenamente) intr-un unu la unu. Asa ca puteti presupune ca #aicieSteaua isi are originea in latura de vest a terenului 5. Fie ca discutam despre 1995, despre 2017 sau aievea.
Cea mai mare echipa din istoria fotbalului romanesc nu-l contine pe Gica Hagi. Unul dintre cei mai mari stelisti din istorie. Chiar daca acesta este cel mai mare fotbalist roman din istorie, trebuie sa oferim baietilor de la Sevilla tot respectul nostru. Este aproape imposibil sa reeditam aceasta performanta. Asa ca echipa de la Sevilla este cea mai tare echipa a Stelei. Si a Romaniei.
Ca tot suntem aici am si eu o curiozitate. Foarte multi dintre fostii suporteri stelisti sustin o echipa care isi are originea in cel mai mare furt din istoria Romaniei. De si-ar spune Bayern Munchen, Barcelona, F.C. FCSB sau cum vor ei nu ar fi mare lucru. In continuare ei sustin ca-s Steaua sau ca nu-s Steaua, insa sunt un soi de continuatori sau urmasi. Sau ce cred ei. Nu prea reusesc sa pricep ce sustin. Unii dintre ei, cei mai in varsta, sustin ca echipa din Berceni a castigat Cupa Campionilor Europeni. Pentru ca scrie pe nu stiu ce site UEFA. Cei tineri sunt mai preocupati sa injure CSA si uneori pe Marius Lacatus. Trecand peste logica, bun simt sau intelegerea unor decizii judecatoresti, am o intrebare. Incepem cu ipoteza. In aprilie 2018, la primul meu meci pe Arena Nationala, cel dintre Steaua si Rapid (ex FC R, ex Academia de partid – modificare efectuata in timpul sezonului) din liga IV, pe marginea terenului se afla copia mai mica a Cupei Campionilor Europeni (cea care ramane in posesia fiecarei echipe castigatore), precum si Supercupa Europei castigata in 1987. Dupa un gol marcat de Gica Hagi (la primul sa meci oficial pentru Steaua). In iulie 2021, la primul meci pe noul Stadion Steaua, pe marginea terenului se afla copia Cupei Campionilor Europeni, dar si versiunea mare (replica). Pe 8 mai 2022, pe Stadionul Steaua, cei 11 fotbalisti (cu tot cu Puiu Iordanescu) prezenti s-au fotografiat cu cele 2 trofee mai sus mentionate.
Si acum intrebarea. Multipla. Daca echipa asta cu multiple denumiri a castigat aceste trofee (CCE 86 si SE 87), de ce nu face nimeni o plangere penala pentru furtul acestor cupe? Ca doar asa zice Uefa, nu? E ceva mai palbabil de atat? Poate ramane retorica intrebarea. Nu ma astept la vreun raspuns.
Sa revenim la ultima mare echipa a Stelei. Cea formata dupa 1990. Sa nu uit. Tica Danilescu este cel care a invatat cel mai mult lucrand sub coordonarea lui Ion Alecsandrescu. A lucrat la Steaua din 1987 pana in 1999. Si a capatat unele dintre calitatile de “scouter” de talent, minte si suflet ale lui Nea Ion. Putini stiu, dar echipa de dupa 1990 era deosebit de talentata. Poate chiar mai talentata decat cea din 1986. Mediul economic, dar si influentele politice (Puie MSD, Buie Mabiuc, Puie MD, etc) au facut ca performantele sa nu fie la nivelul talentului. Dar si factori semi-sportivi. Dupa cum scriu mai jos.
Cate putin despre cei mai importanti (probabil o sa uit unii dintre ei, asa ca imi cer scuze celor care ii apreciaza). Discut mai degraba despre perioada de recrutare 91-93, cand s-au pus bazele acestei echipe. Asa cum Ion Alecsandrescu a facut cu un deceniu inainte cand a pus bazele echipei care a castigat 5 titluri la rand si Cupa Campionilor Europeni.
Vreau sa incep cu unul dintre fotbalistii mei preferati din istoria Stelei. Crescut intr-unul dintre cartierele cu cei mai multi stelisti din Bucuresti: Rahova (locuia intr-un bloc din coltul sud-vestic al liceului Bolintineanu). Un pusti timid, cu mult bun simt, inteligent, talentat si ambitios. O versiune masculina a unei mare sportive a clubului Steaua. Si ea tot din Rahova. Ana Maria Branza (desi ii place sa-si spuna si Popescu uneori:P) pe numele ei de scena. A debutat la Steaua la varsta de 19 ani, in 1991, si a devenit foarte repede unul dintre jucatorii de baza. Pentru urmatorii 5 ani. Numele sau: Constantin Galca. Este exemplul ideal, alaturi de Adrian Ilie, al stilului de recrutare al lui Ion Alecsandrescu. Atat din unghiul calitatilor fotbalistice, dar si al comportamentului. Recuperator, organizator, motivator, pasator, centra excelent (batea cornere si lovituri libere de pe ambele parti), marcator. Intr-un meci cu FC Brasov din Ghencea a marcat toate cele 5 goluri ale Stelei: lovitura libera, penalty, patrundere pe stanga, actiune individuala pe centru, lansare in adancime si finalizare. Si a mai ratat niste ocazii in meciul respectiv. Respect fotbalistului, antrenorului si omului Constantin Galca!
Tot in 1991 a ajuns la Steaua, de la Resita, Basarab Panduru. Alintat de catre suporteri “Notthingam Forest”. Singura echipa din istorie care are mai multe Cupe ale Campionilor Europeni (doua) decat campionate (unul). Imi aduc aminte de o eroare (a lui Tica Danilescu, probabil) facuta imediat dupa transferul lui Panduru. A debutat intr-un meci de cupa cu Unirea Alba Iulia, desi venise cu o suspendare de la Resita. Prin urmare am pierdut meciul la masa verde cu 3-0, iar in retur desi am facut repede 2-0, am ratat mult, iar pe final am primit un gol. Asa a fost eliminata Steaua din Cupa in 1991. Cine nu munceste, nu greseste. Super tehnic si cu o viziune a jocului impecabila. Cred ca este ultimul mare pasator in adancime al Stelei. Nu-mi aduc aminte de un jucator care sa caute atat de des pasa directa, in adancime, printre 2-3 linii de aparatori. Si ii iesea des. Ilie Dumitrescu, Adrian Ilie sau Jean Vladoiu pot confirma ca au devenit mai buni finalizatori jucand alaturi de Panduru. La finalizare? Nivel mondial. Vreti sa vedeti ceva frumos? Cautati golul lui Panduru din meciul cu Dinamo din primavara lui 1993.
In aceeasi perioada au fost transferati Joe Panait (de la Ploiesti), Jean Vladoiu (de la Pitesti) si Anton Dobos (de la marea rivala). Toti au facut parte din echipa care a castigat primul dintre cele 6 titluri consecutive sau s-a calificat de 3 ori la rand in Liga Campionilor.
Anul urmator au venit Ionut Parvu (de la Brasov) si doi pustani. Unul de la o echipa din Bucuresti. Iulian Filipescu pe numele sau. Si unul de la Satu Mare. Didi Prodan. Amandoi si-au demonstrat calitatile de la debut, iar Didi Prodan a devenit titular la Steaua in cateva luni si la echipa nationala in alte cateva luni.
In vara lui 1993 revine la Steaua simbolul echipei, Marius Lacatus. Si doi tineri. Laurentiu Rosu (de la Iasi). Avea 17 ani cand a avut loc transferul. A avut ghinion si si-a rupt piciorul imediat dupa transfer. Celalalt se numeste Adrian Ilie. Abia implinise 19 ani. Jucase foarte bine in meciul tur din sezonul precedent. Meci in care Steaua a pierdut la Craiova, cu Electroputere. A debutat cu gol la primul meci la Steaua. 3-0 in deplasare cu Dinamo. Restul este istorie. Unul dintre cei mai talentati fotbalisti romani din istorie. Unul dintre fotbalistii mei preferati. Pentru cei tineri. Daca nu l-ati vazut in actiune, cautati inregistrari. O sa aveti un soc.
Asa s-a format scheletul echipei care a castigat 6 titluri. Multi alti jucatori au trecut prin Ghencea intre 90-93. In procesul de reconstructie. Unii chiar au jucat multe meciuri la Steaua. Amintesc unii dintre ei (probabil am mai uitat): Cristescu, Sburlea, Bucur Bogdan, Tibi Csik, Ion Viorel, Marian Popa, Iftodi. Mai tarziu (94-97) au venit Damian Militaru, Bogdan Stelea, Sabin Ilie, Narcis Raducan, Roland Nagy, Marius Baciu, Iulian Miu, Adi Matei, Denis Serban, Laurentiu Reghecampf, Cristi Ciocoiu, Ionel Danciulescu, Zoltan Ritli, Eric Lincar sau Catalin Munteanu.
O alta coincidenta? Sau… nu. Mai mereu cand s-au transferat jucatori buni, Victor Piturca era prin zona. Fie ca secund, fie ca principal/manager. Piti are si el un fler aparte in a identifica jucatori cu mare potential.
Echipa din 1993-1994 a fost probabil cea mai puternica echipa a Stelei din acea perioada. A fost o evolutie a echipei antrenate de Puiu Iordanescu (cel care a adus primul titlul de dupa 1990) in sezonul 92-93. Un campionat foarte disputat si in care am reusit sa ii depasim pe Dinamo. Desi cei mai vechi isi aduc aminte cum se desfasura campionatul pe vremea lui Ianul. Borcea era mic copil pe langa el.
In primavara lui 1993 echipa a fost la cateva minute de calificarea in semifinala Cupei Cupelor. Am luat un gol ciudat pe final si Antwerp a jucat finala (cu Parma), dupa ce a trecut de Spartak Moscova in semifinale. Odata cu revenirea lui Lacatus si transferul lui Adrian Ilie si revenirea lui Emerich Jenei pe banca, echipa tip din sezonul 93-94 era urmatoarea: Stangaciu – Panait, Dobos, Prodan, Parvu – Ilie Stan, Panduru, Galca, Ilie Dumitrescu – Lacatus, Vladoiu/Adrian Ilie.
In toamna lui 1993, desi am dominat 3 reprize din 4, in fata celor de la Monaco, am pierdut calificarea in grupele semifinale ale Champions League. Primind 4 goluri intr-o repriza. Ne-au ajutat si arbitrii putin. Mai mult. Am avut vreo doua 11m. In minus. Plus o eliminare rusinoasa a lui Prodan. Este usor sa gasiti inregistrari sau rezumate ale meciurilor cu Monaco. Monegascii aveau si ei o echipa buna. Ettori, Thuram, Blondeau, E. Petit, C. LePuel, Enzo Scifo, Youri Djoerkaeff, Jurgen Klinsmann sau Victor Ikpeba. Doar vreo 4 campioni mondiali si Gica Hagi al Belgiei. Foarte, foarte bun jucator Enzo Scifo. Si un antrenor interesant. Poate ati auzit de el: Arsene Wenger. Cu toate acestea, Steaua era echipa mai buna. Culoarul catre semifinale era facil. Monaco a jucat semifinala de Liga, dar a pierdut. Cu Barcelona sau Milan. Singurele echipe clar mai bune decat Steaua in acea editie. Ca veni vorba, imi aduc aminte cu placere de finala in care Milan a calcat in picioare (4-0) echipa lui Cruyff. Care era vazuta mare favorita de catre presa sportiva. La fel de priceputa in acea perioada ca si acum. O mizerie de profesie (in cea mai mare parte).
In alte cateva meciuri din acea perioada am avut probleme mari cu arbitrajele. In 1994-1995 Steaua era cea mai buna echipa din grupa ei din Champions League. Arbitrajele din meciurile cu Benfica si Anderlecht ne-au tinut la 1 punct de sferturi. Si de alte meciuri cu Barcelona sau Milan. In acea perioada Steaua a participat la 3 editii ale Ligii Campionilor, trecand pe rand, in turul preliminar de Servette Geneva (94), Casino Salzburg (95 – echipa ce pierduse finala Cupei UEFA cu Inter Milano cu un an mai devreme) si FC Brugge (96). Daca vreti sa vedeti niste goluri senzationale, cautati rezumatul partidei FC Brugge – Steaua din 1996. Lacatus si Adrian Ilie s-au apropiat foarte mult de cel mai frumos gol vazut de mine pe un stadion. In iunie 1987. In prima mea deplasare. La semifinala de cupa Steaua – FCM Brasov 4-0. Meci jucat la Pitesti. Pasa Tudorel Stoica, gol Marius Lacatus. Pacat ca nu il mai gasesc. Il am imprimat in memorie. Si poate o sa-l povestesc la un moment dat. Sau o sa reusesc sa il gasesc pe undeva. Imi aduc aminte si de suporterii stegarilor, nu doar de cei veniti de la Bucuresti. Foarte buna prezenta ambelor grupuri. In cateva zile i-am batut si pe Dinamo. Pe 23 August. Un gol simpatic al lui Boloni (cu talpa).
Cum credeti ca era organizat clubul Steaua in aceasta perioada? Ca si club polisportiv de drept public. Cu comportament si mecanisme profesioniste in cadrul sectiei de fotbal. Inca din anii 80. Putin mai tarziu despre “partea economica”. Avem de scris despre…
In perioada 1962-1982, Ion Alecsandrescu a fost secretarul general al FRF (aka conducatorul executiv sau CEO pentru corporatristi). Asa cum era si la Steaua. Pentru sectia de fotbal. In aceasta calitate (de secretar general FRF) a infiintat mai multe centre de juniori si a pus bazele dezvoltarii fotbalului din anii 80 si 90. Pentru intreg fotbalul romanesc, nu doar pentru Steaua. Cand au inceput presiunile pentru “privatizarea” sectiei, Ion Alecsandrescu a propus mentinerea status quo-ul organizational. Tot ce era nevoie era un paragraf in statul FRF care permitea pastrarea caracterului polisportiv al clubului, dar si autonomia sectiei de fotbal. Tot in cadrul clubului. Deci nu era nevoie de nicio modificare in 1998. Totul putea continua asa cum era organizat clubul pana atunci. Cum interesele erau altele, niste baieti destepti tot veneau cu vrajeala cu UEFA nu ne vrea. La fel de neadevarata in 1998 ca si in 2022. UEFA nu are vreo problema cu forma de organizarea a vreunui club. Decizia este la nivelul Federatiei sau la nivel legislativ national. Cert este ca Ion Alecsandrescu a picat in morisca intereselor politice din acea perioada. Multi dintre cei batrani ne aducem aminte de ce s-a efectuat in graba transferul lui Adi Ilie la Galatasaray. Sau de presiunile exercitate de catre Cristian Gatu sau Marcel Puscas. Sfinxul n-a avut inima usoara sa-si vada sufletul intrand pe mana unor amatori. Desi exact asta se clama. Profesionalism. De parca Lacatus si Adrian Ilie erau Sef de Stat Major si Comandor de Aviatie, nu fotbalisti. Desi schimbat din functie, Ion Alecsandrescu a fost tot langa Steaua.
Pentru ca cele 21 de grame cele mai importante ale sale erau Steaua. Si Steaua este Ion Alecsandrescu.
Tot in acea perioada amara a inceput sa fie mai vocal. Inclusiv la televizor. Cei mai batrani isi amintesc de un moment in care, prezent in emisiunea lacheului Ioanitoaia, satul sa tot asculte ineptiile tuturor, pe un tot calm si linistit, asa cum vorbea cu Lacatus, insa apasat si puternic, asa cum vorbea cu jigodiile, le-a spus: “Voi sa nu va mai luati de Steaua!“
Pe 20 iunie 2000 Romania obtine ultima victorie la un turneu final. Invingem Anglia cu 3-2 si ne calificam in sferturile de finala ale CE 2000. Este ultimul mare meci al generatiei pornite din munca lui Ion Alecsandrescu. Atat la federatie, dar mai ales la Steaua. 8 dintre cei care au jucat in meciul cu Anglia au trecut pe la Steaua. Aproape la fel de mult ca cei 9 stelisti din meciul cu Danemarca din 1989 sau cei 11 jucatori ai CCA-ului din celebra victorie de la Belgrad din 1956. Unul dintre ei? Debutantul Ion Alecsandrescu.
La cateva ore distanta de la ultima victorie a echipei Romaniei la un turneu final, Ion Alecsandrescu moare. In noaptea 20/21 iunie 2000. Coincidenta sau mistica? Sau fotbalul romanesc isi va reveni cand vom invata sa ii respectam munca? Si spiritul. Si bunul simt. Si sufletul. Adica Steaua Bucuresti.
Ion Alecsandrescu n-a plecat. Sufletul sau a ramas in Ghencea. Prin jucatori si suporteri, prin brazii din jurul treptelor crapate si gardul verde de la terenul 5. Prin ruinele in jurul carora au plans multi la final de august 2018 cand vechiul stadion era frant sub lama buldozerelor. Spiritul Stelei a fost creat de Sfinx. Si va fi dus mai departe de catre Stelisti. Nu uitati! Brazii se frang, dar nu se indoiesc!
Nu doream neaparat sa scriu despre “partea economica”, dar vremuri tulburi se arata deasupra vechiului noului stadion. Asa ca fac un scurt rezumat al situatiei. Pentru cei cu mai putin timp sau cei care se bazeaza “informatiile” oferite cu drag (de bani) de catre presa romana. Sau cei care n-au avut timp sau chef sa caute informatiile si atunci sunt neinformati. Sau pentru cei care lasa disonanta cognitiva sa le protejeze creierul preferand sa creada in unicorni. Asadar, daca sunteti dezinformati, neinformati sau doar blocati intr-un univers paralel, e nevoie de doar cateva minute pentru a intelege cronologia faptelor:
Am scris mai mult decat imi propusesem. Incerc sa condensez. Si sa ofer si opinia mea. In mod evident niste baieti au fost interesati “sa puna mana” pe Steaua. Unii dintre ei (daca nu toti) aveau si interese imobiliare, nu doar “sportive” sau de imagine. Unghiul imobiliar este evident daca citim HG-ul prin care s-a oferit AFC-ului si baza hipica, nu doar stadionul si terenul. O sa dau si cateva nume. Nu am dovezi directe. Nu am fost la discutiile dintre ei si nici nu am auzit vreo marturie. Am doar dovezi circumstantiale. Pentru alte nume nu am nici macar dovezi circumstantiale. Stiu ca Otelea, Ion Alecsandrescu sau Tica Danilescu s-au opus. Din ce-mi aduc aminte (am fost la niste discutii contradictorii intre conducatori si suporteri pe vremea lui Gatu si Marcel Puscas la tribuna oficiala din Ghencea) Cristian Gatu era “pe vrajeala” cu baietii. Dar nu dorea sa se stie. Nu va bazati pe memoria mea. Am cam uitat. Era si atunci multa manipulare. Cred ca urmatorul comandant al clubului s-a supus ordinelor (verbale) ale ministrului. Am uitat cum il cheama. Cel care a fost inainte lui Rosu. Mai bine il ascultam pe Cornel Otelea:
Victor Babiuc a fost unul dintre cei implicati. Atat in schimbul de terenuri de la Stefanesti (pentru care cred ca a si fost condamnat), dar si in operatiunea de “preluare” a sectiei de fotbal a clubului. Din minister au mai fost niste baieti. Unul este si acum la FCSB (Gheorghisor sau ceva de genul). Probabil ca si alti ofiteri au fost implicati sau au acceptat situatia. Din lene sau pentru diverse interese (directe sau indirecte) conteaza mai putin. Au fost implicati. Daca doriti sa aflati mai multe, niste raspunsuri ar putea fi gasite intr-o discutie cu Sorin Rosca Stanescu. Ziarul Ziua a avut o campanie “pro-privatizare” destul de vizibila. In care a dat si in Ion Alecsandrescu. Afland cine l-a platit, putem deduce mai multe. Unul dintre ziaristii care semnau textele inca este in viata. Bogdan Comaroni se numeste. Si la el am putea gasi niste informatii din culise. Din pacate, din perspectiva penala toate faptele sunt deja prescrise.
Din fericire pentru Steaua, probabil ca baietii s-au certat intre ei pe parcursul operatiunilor de preluare. Am o banuiala ca jocurile nu erau facute pentru cel care a ajuns in final sa inregistreze cu rea vointa marca Steaua, ci pentru alti baieti. Insa nu a iesit ce si-au dorit. Sau a iesit, dar omul a ramas in spate si la televizor sau prin alte parti vedem in continuarea sageata. Daca ar fi sa aleg un nume pentru cel capabil sa influenteze Guvernul Nastase si care s-ar potrivi conceptului de umbra, l-as alege pe cel al lui Viorel Hrebenciuc. Anularea HG din 1999 prin care stadionul era trecut in mod gratuit in administrarea AFC-ului este destul de interesanta. Poate fi motivul pentru care Paunescu s-a retras din combinatie in 2003. Probabil ca cei 3200 Euro/luna (Atat a fost chiria perceputa de catre Steaua pentru folosirea intregii baze sportive. Cand au incercat sa mareasca prin 2010 la 8000 sau ceva pe acolo, au inceput certurile. Faceai banii aia doar daca vindeai bilete pentru parcare la meci.) pe care i-a propus noul comandant al clubului in 2003 erau sensibil mai putini decat ar fi cerut fostul conducator de la Melody. Si sunt sanse ca acela sa fi fost “aportul” cu care venea Paunescu in noua societate. Lol. Si niste baieti au decis sa-si maximizeze procentajul actiunilor. Habar n-am si nici nu ma (mai) intereseaza. Treaba lor. Ma intereseaza Steaua.
Nu vreau sa inchei partea fara sa atrag atentia asupra unei persoane. Pe care am platit-o si eu. Ca si contribuabil. George Boroi. Comandant al clubului Steaua intre 2003 si 2016. Ce coincidenta. A fost numit in 2003. Ce coincidenta. Are cel mai lung mandat din istoria clubului. Ce coincidenta. Exact in perioada in care clubul putea face plangere pentru operatiunile din 2003. Alta coincidenta? Intr-o perioada in care performantele sportive au scazut dramatic. Tot o coincidenta si numirea de dupa de la COR? Exact un loc ideal pentru a plati niste idioti utili unor baieti destepti. Coincidenta. Sau de blocarea reactivarii sectiei de fotbal in 2015. Tot o coincidenta. Poate cel mai mare abuz al acestuia este oferirea dreptului FC FCSB SA de a utiliza marca si denumirea Steaua pentru cateva zile in luna decembrie 2014. Imediat dupa decizia definitiva a ICCJ. Inainte de meciul cu FC Gazde. Pentru binele sportului romanesc. Sau ceva de genul. Nevoia? Echipa care se numea Steaua trebuia sa joace un meci in cupele europene. Regulamentul european nu permitea modificarea denumirii in timpul competitiei. Fara acea hartie, FRF era obligata din 2014 sa explice UEFA ce a facut in 2003. Si multe se rezolvau. Inclusiv falimentul FRF si LPF. Sunt convins ca un eventual moment 0 al fotbalului romanesc in anul 2015 ne-ar fi prins bine.
Combinatiile descrise mai sus, n-ar fi functionat fara suportul direct al conducatorilor fotbalului. Sa nu ne miram ca suntem unde suntem. Inregistrarea la FRF, respectiv LPF a unei noi echipe in timpul campionatului 2002-2003 nu era permisa de regulamente. In caz ca va aduceti aminte de celebrul “l-am ajutat sa fure Steaua” al lui Mitica Dragomir, la acest abuz facea referire. Pentru FRF a semnat Adalbert Kassai in luna martie 2003.
In pauza de iarna din sezonul 2014-2015, echipa Steaua devine FC FCSB. In sezonul 2016-2017 firma denumita FC Steaua Bucuresti este obligata, urmare a unei decizii definitive a ICCJ, sa-si modifice numele. Tot in timpul sezonului. Conducatorii fotbalului accepta. Chiar daca regulamentele nu le permit. Sa nu credeti ca doar pentru unii o fac. Echipa din Craiova, cea condusa de un fost stelist, este inscrisa direct in liga a 2 a. La presiunile unui lider PSD. Primar prin zona. Si azi tot ea este. Cred. O echipa denumita Academia (organizata precum un grup de prieteni) cedeaza locul de la baraj (castigat pe teren) unei firme abia infiintata. FC R sau ceva de genul. Federatia modifica regulamentele si permite combinatia, invocand criteriul sportiv. La presiunile unui celebru lider PSD. Trecut pe la puscarie intre timp.
In acelasi timp, FRF are grija, din 2014 mai ales, sa interpreteze deja aberanta lege a sportului (modificata de multe ori in ultimii 20 de ani) in cele mai simpatice metode. Intamplator:), toate defavorizeaza Steaua. In anul de gratie 2022 FRF uita de deja invocatul criteriu sportiv (prezent in regulamentele sale) pentru ca … nu stiu. Sa zicem ca Steaua nu trebuie sa joace barajul. Daca castiga? Ce ne facem? Si tot asa. Presa? Aceeasi lingai nepriceputi. Distractiv cum au modificat ei regulamentele si criteriile de promovare. De fiecare data cand era Steaua intr-o noua liga inferioara.
Nu-i atat de mare iubirea federala pentru conducatorii din Berceni. Cred. Exista un risc si prefera sa pastreze situatia incalcita. Poate scapa. Situatia sportiva are niste aspecte economice interesante. In momentul in care adevarul din justitie ajunge intr-o forma oficiala la UEFA, niste baieti de acolo, dintre cei care au grija de banii Federatiei Europene pot intreba niste lucruri. Ok. Bine. Ati inregistrat alta echipa in locul Stelei Bucuresti. Treaba voastra. Combinatiile voastre. Noua de ce nu ne-ati spus? Caci echipa infiintata in 2003 a preluat un coeficient UEFA pe baza caruia s-a calificat mai usor in grupe si apoi a castigat niste bani multi de la noi. S-ar putea sa ii vrem inapoi. Daca asta se intampla, pentru FC FCSB este simplu. Aplica planul deja comunicat. Intra in insolventa. Ce fac LPF si FRF? Probabil vor ajunge tot acolo, insa fortate de UEFA. De aceea tin baietii atat de mult ca Steaua sa infiinteze o societate comerciala sau o asociatie non-profit pentru a prelua activitatea sectiei de fotbal in 2022. Se va pastra incalceala. Si se va putea masca furtul mai bine.
Un semn major de intrebare este pasivitatea clubului. As fi depus mult mai multe plangeri impotriva actiunilor sau a lipsei de actiune a FRF sau LPF. Sau a afirmatiilor unor membri ai FRF. As fi cautat si latura penala (pentru fapte de dupa 2014), dar mai ales cea economica. Acolo ii doare. N-as trece nici peste lipsa unei plangeri oficiale la TAS pentru judecarea pe fond a impiedicarii Stelei de a juca meciul de baraj. Regulamentul de functionare al FRF este foarte clar. Criteriul sportiv primeaza. Mai ales in regulamentele UEFA. Fara sa uitam ca, in mod normal, Steaua trebuia reprimita in prima liga. Imediat ce sectia de fotbal si-a reluat activitatea. Acolo unde se afla cand niste baieti au decis sa joace alba-neagra, iar suflarea stelista a pierdut.
In tot istoricul juridic dintre cele 2 entitati, Steaua a pierdut un singur proces. Cel in care a solicitat FCSB sa-si modifice numele din FCSB in altul. In fata instantei, in mod public si oficial, avocatii paratei au sustinut ca FC FCSB nu are nicio legatura cu Steaua. Mai clar de atat nu se poate. Exista si o explicatie a “acronimului” care nu este acronim, insa nu vreau sa o scriu. Contine un nume pe care il vreau uitat.
Pe rol mai sunt doua dosare. Unul facil si unul mai complicat. Cel facil este o actiune in constare prin care Steaua cere instantei sa ii fie atribuit palmaresul din perioada 1947-2003, intr-o curte civila. Nu pentru ca ar fi fost nevoie de a sublinia evidenta, ci pentru ca FRF nu urmeaza deciziile definitive ale ICCJ din 2014 si 2016. In prima instanta Steaua a obtinut palmaresul pana in 2003, iar palmaresul pana in 2014 era in aer. In urmatoarea instanta palmaresul a fost impartit in 3: Steaua pana in 98, AFC intre 98 si 2003, FCSB dupa. Decizia de la ICCJ abia a fost amanata pentru introducerea unor noi parti. Pentru alte 6 luni. Aceasta amanare ajuta la pastrarea starii de incertitudine. Singura forma (care respecta legea) in care acest proces poate fi finalizat este oferirea palmaresului Stelei. Ca urmare a deciziilor definitive din 2014 si 2016. Un beneficiu suplimentar, foarte valoros financiar pentru FCSB, al acestei amanari este altul. De ce sunt interesati baietii sa tot prelungeasca termene?
Pe rol se afla si procesul mai complicat. Cel in care judecatorul trebuie sa decida cu privire la nivelul prejudiciilor pe care FCSB trebuie sa le plateasca. Intrucat decizia de a plati este practic luata. Ramane la latitudinea Curtii sa stabileasca cuantumul. Pornind de la evaluarea deja facuta. De ce spun asta? La ultimul termen din acest dosar, avocatii FC FCSB au recunoscut vina societatii, insa au cerut sa plateasca doar pentru o perioada de 3 ani, nu pentru intreaga perioda de 10 ani in care au beneficiat de o marca inregistrata fara a avea dreptul. Cu rea-vointa. Bunul meu simt juridic imi spune ca nu au dreptate si ca vor trebuie sa plateasca pentru toti cei 10 ani, insa nu ramane decat sa asteptam decizia. Si tot asteptam ce ceva vreme. De unde vine acest dosar? Porneste din actiunea de inregistrare prin rea vointa a marcii Steaua al OSIM in 2004 in decizia ICCJ din 2014. O parte din motivarea ICCJ in decizia de radiere a oricarei legaturi intre Steaua Bucuresti si FCSB este clara. Citat: “Retinand si ca utilizarea de catre parata a denumirii comerciale cu functia de marca nu are loc conform practicilor loiale in domeniul comercial, dovada fiind atat inregistrarea de catre parata, in anul 2004, a unei marci ulterior anulate pentru rea-credinta la inregistrare, cat si corespondenta prealabila prin care parata a solicitat acordul reclamantului la acordul unei marci similare, acord pe care aceasta nu l-a obtinut, insa a continuat demersurile de inregistrare a marcii si apoi de utilizare a denumirii comerciale cu functia de marca dupa anularea marcii inregistrate cu rea crediinta (inclusiv dupa notificarea sa de catre reclamant in anul 2015), Curtea retine astfel incalcarea dreptului exclusiv de folosinta.”
Cateva lucruri despre cei care conduc Steaua. Atat din curtea clubului, dar mai ales din biroul Ministerului. Nu cred ca-s foarte fericiti de responsabilitatea primita. Si de vizibilitatea pe care alaturarea cu echipa de fotbal Steaua le-o aduce. Sa ne gandim. Unii isi doresc sa cumpere avioane, vapoare si alte echipamente militare. Scumpe. Si “profitabile“. Intr-un departament unde bugetul anual este de ordinul miliardelor de euro, nu are nimeni chef sa devina “vedeta” pentru ceva atat de putin important financiar. Clubul Steaua si echipa sa de fotbal. Nu cred ca i-ar supara prea tare daca ar deveni “liberi” sa se ocupe cu aprovizionare. In acelasi timp, angajatii mai vechi ai Clubului isi aduc aminte cu nostalgie de momentele cand traiau fara frica de a fi sub ochii suporterilor sau al unor jurnalisti care abia asteapta sa scrie despre “Un titlu tare si pompos, pe negativ, care contine cuvantul CSA”. Distractiv este ca la rugby sau polo echipa este Steaua (asa cum ar trebui sa fie la orice sport), dar nu si la fotbal. Acolo este CSA, CSAS sau CSA Steaua.
Aceeasi jurnalisti sunt foarte rapizi in a aduce cate-o informatie noua cu privire la infiintarea unei noi societati. Si veseli in a gasi cate-un politician dintr-un partid celebru care sa discute despre situatia de la CSA. Si despre bani publici. Cata ipocrizie? Cica n-am promova in veci, altfel. Uitand insa de legea nedreapta si generatoare de noi societati, proceduri de insolventa (doar la insolventa CFR si Dinamo statul a pierdut bani cat pentru vreo 30 de ani de finantare bugetara pentru sectia de fotbal a clubului Steaua), firme fantoma ale primariilor sau asociatii sprijinite de vreun primar sau de vreun consiliu judetean. Uitand de faptul ca suporterii stelisti isi doresc ca activitatea sa fie continuata pe acelasi CIS. Adica sub egida clubului sportiv. Spiritul legii este in acord. Textului specific in lipsesc doua cuvinte si o virgula pentru a iesi din starea de ipocrizie generala. Legea 69/2000 a fost modificata de foarte multe ori deja in ultimii 20 de ani. N-ar fi o mare noutate.
In continuare Ministrul Apararii, suporter dinamovist si, aparent, stakeholder CFRist, ne explica cum va duce spiritul Stelei in alta galaxie. Si cum va infiinta Ministerul (sau Clubul) o societate. Si asa, usor, usor, vom putea promova. Ce simpatic. Si apoi sa ajungem iar in momentul 98. Apoi in 99. Si, de ce nu, cu voia dumneavoastra, ultimul pe lista, la momentul 2003. Sau sa-i acoperim pe prietenii de la FRF ca sa continue incalceala? Simt nevoia sa comunic intr-un mediu public cu Ministrul Apararii. Si sa citez dintr-un text al lui Tolontan (poate cel mai bun scris de el), folosind o imagine descoperita de catre Catalin Oprisan (denumita Omul cu Pardesiu).
Doua elemente de sincronicitate in aceasta poza.
Prima. Asemanarea izbitoare a personajului principal cu Puiu Iordanescu. Jucatorul cu cele mai multe goluri din istoria Stelei. Supriza de la Sevilla. Generalul de pe banca. Cel care a adus primul titlu din ultima serie de 6. Coincidenta sau mistica?
A doua. Locul ocupat este exact in sectorul 45. Stiti oare ce se afla pe Bulevardul Ghencea nr. 45? Complexul Sportiv Steaua. Coincidenta sau mistica? Salasul Sfinxului. Casa Stelistului. Locul unde am facut amintirile care ne-au facut sa nu murim de tot dupa momentul Carmen. Si sa renastem mai puternici.
Nu stiu cum este pentru altii, insa pentru mine momentul Carmen a fost mai dureros decat sa vad cum Milan ne-a pulverizat in finala de la Barcelona. Chiar daca intr-o parte aveam trofeul suprem al fotbalului pentru echipele de club si in alta sansa sa facem o deplasare la Tunari sau Afumati. O saptamana n-am prea fost om. Un an si ceva am fost cel mai pesimist suporter. Imi era frica pana si de Ciulnita in meciul jucat la Modelu.
Oare ne dorim o alta echipa sau ne ajunge Steaua, Domnule Ministru?
Adaugarea a doua cuvinte intr-o lege este mult mai simpla decat rezistenta suporterului stelist nascut in Dr. Taberei sau Rahova, in Tineretului sau Militari, in Titan sau Colentina, in Berceni sau Pantelimon, dar crescut de mic in Ghencea 45 si trecut pe la scoala Mosului Ion Alecsandrescu. Asta-mi spune mie poza de mai sus. Sau cantecul de mai jos.
Unii dintre voi au auzit de Tom Brady. Cativa au auzit de Luka Doncic. Pentru cei care nu stiu, cateva randuri despre ei.
Primul este jucatorul de fotbal american cu cele mai multe trofee din istorie. Ca sa intelegeti nivelul, Tom Brady are mai multe SuperBowl-uri (un soi de finala a Ligii Campionilor pentru cei care nu stiu nimic despre NFL) castigate decat orice alta echipa din NFL. Repet. Tom Brady a castigat mai multe trofee SuperBowl decat orice alt club din campionat. De cand s-a infiintat NFL-ul. Nu intru in amanunte tehnice sau in istoria jocului, insa combinatia intre calitate, inteligenta, darzenie, bun simt imi aminteste ori cate ori il urmaresc de ce vedeam pe Ghencea. Pe stadion sau pe terenurile de antrenament. Spiritul de lupta il gasesti la Tom Brady si la toti cei cu care interactioneaza. La fel si mentalitatea de invingator. Stilul prin care reuseste sa transmita acest gen de energie tuturor este impresionant. Sau e doar coincidenta?
Luka Doncic este un “prodigy” al baschetului. A luat NBA-ul pe sus, fara ca prea multi sa se astepte. Ma exclud din categoria celor multi. Nu de alta, dar am vazut ce a realizat la 19 ani abia impliniti cu Real Madrid in finalele EuroLigii din 2018. Urmarindu-i evolutia senzationala de dupa ce a ajuns in NBA, ma tot intrebam cum de joaca atat de bine. Are multe calitati, dar nimic extraordinar. Aparent. Din unghiul meu, la 23 de ani, i-a depasit deja pe toti din istorie. Cel putin dintre cei pe care i-am vazut jucand (de la Kareem incoace). Unul singur este deasupra. La MJ ma refer. Doncic este deja peste Magic, Bird, Kobe sau LeBron. Din unghiul meu. Daca luam in considerare si varsta devine si mai clar. Si este singurul care are sanse sa se ridice langa Jordan daca isi continua ascensiunea. Putem remarca nivelul ridicat de intelegere a jocului sau viteza cu care citeste terenul, insa am tot cautat altceva. Abia de curand am realizat. Cei 5 ani petrecuti la Real Madrid (a ajuns la 13 ani la Madrid) l-au ajutat sa-si dezvolte mentalitatea de invingator cu care isi domina adversarii. Si sa-si puna mai bine in valoare calitatile. Si sa isi ajute coechipierii sa isi depaseasca nivelul. Asa au ajuns Mavs in finala Conferintei de Vest cu un lot care s-ar fi batut la ultimul loc fara Doncic. Spiritul lui Bernabeu a fost adus de catre Luka peste ocean si se vede in jocul lui Mavs. Daca Mark Cuban nu face vreo ghidusie si Luka merge pe acelasi drum, vad multe lucruri bune a se intampla in Texas.
In mod normal, unii va intrebati cum de spiritul unui stadion poate ajuta o echipa de baschet. Ca doar Luka n-a jucat baschet pe iarba. Nu ma refeream la denumirea stadionului. Ma refeream la celebrul presedinte al lui Real Madrid. Cel care a dat numele stadionului. Ca si Ion Alecsandrescu a jucat atacant pentru clubul lui de suflet. In perioada razboiului civil, a luptat pentru credinta si libertate impotriva guvernului comunist. Dupa finalizarea razboiului (1939) a inceput sa-si ajute administrativ clubul, urmand ca in 1943 sa devina presedinte. In urmatorii 35 de ani a construit cel mai mare club din istoria fotbalului. A condus Real Madrid pana la moartea sa. In 1978. A castigat primele 6 Cupe ale Campionilor. Si 16 titluri de campioana. Sfinxul are tot 16. 5 ca jucator si 11 in calitate de conducator. Coincidenta. Cateva randuri bine scrise si o recomandare pentru anticari: https://blogsport.gsp.ro/oprisan/2015/02/14/nu-mi-a-placut-fotbalul-da-asa-a-fost-sa-fie/
Inainte sa plece dintre noi l-a adus la Real pe Juanito. Cine a fost Juanito si ce reprezinta el in istoria Realului puteti afla citind un articol marca Catalin Oprisan: https://blogsport.gsp.ro/oprisan/2011/12/04/minutul-7-onor-la-juanito/.
Spiritul madrilen isi trage seva din atitudinea lui Don Santiago, din spiritul de sacrificiu si nebunia lui Juanito, din fineturile lui Butragueno sau Raul din fata portii, din golurile lui Di Stefano, Santillana sau Cristiano Ronaldo, din forta si viteza lui Zamorano sau Ronaldo, din glezna fina a lui Zidane sau exteriorul lui Modric, din inteligenta lui Fernando Redondo sau puterea ursului Casemiro, din orgoliul lui Hierro sau cel al lui Sergio Ramos. Stadionul din cartierul Chamartin (ce pacat ca Gica Hagi a ales sa plece la Brescia) si minutul 7 de pe Bernabeu creaza aceasta conexiune peste spatiu si timp intre cei din Ceruri, cei din tribune (si-s inalte rau pe Bernabeu) si cei de teren. De ieri, de azi sau de maine. Magia Madridului functioneaza dincolo de Ocean. Astazi Luka Doncic domina NBA-ul cu spiritul madrilen.
Pentru ca omul sfinteste locul. Ieri, azi sau maine. Pentru noi este important azi. Acum.
In sezonul 92-93 prezenta spectatorilor la meciurile din Ghencea nu era foarte ridicata. Imi aduc aminte de multe meciuri cu niste mii de oameni in tribune. Pana-n 10. Suporterii activi nu erau foarte multi. Inca erau la Peluza Sud. In timpul in care echipa se forma, copiii din Dr. Taberei sau Rahova care au inceput sa tina cu Steaua pentru ca pierdea mereu nedrept cu Dinamo (la inceputul anilor 80) sau cei care au visat frumos intr-o noapte din mai 1986 incepeau sa creasca. Pe masura ce echipa crestea, tribuna crestea si ea. Ca numar, ca varsta si ca mentalitate. La finalul anului 1993 copiii au decis. Sa mearga pe cont propriu si sa se maturizeze mai repede. Sa se hraneasca cu povestile lui Top Voinescu, cu eleganta lui Jenei, cu talentul lui Puiu, cu ambitia lui Tudorel, cu darzenia lui Laca sau cu puterea lui Didi. Precum pe Bernabeu, Ghencea a oferit mediul prin care Spiritul Stelei sa hraneasca generatii intregi de stelisti. Si sa-i faca oameni mai buni. Nu doar in jurul fotbalului, ci in fiecare moment al vietii lor. Desi viata lor isi avea centrul in Peluza Nord a stadionului Steaua. Si au inteles ce inseamna Steaua. Mereu mai bun. Calitate. Seriozitate. Noblete. Perioada 91-98 a adus pentru prima data suporterii la nivelul echipei. Tot ei sunt cei care au reusit sa pastreze spiritul Stelei, cu toate nenorocurile – unele facute chiar cu mana noastra, prin inactiune – administrative care au urmat. Perioada 1998-2017 este super interesanta sociologic, insa nu vreau sa o abordez acum. Ma refer atat la jucatori, cat si la suporteri. Sau la rezilienta ADN-ului Stelist in vremuri tulburi. Steaua nu a disparut niciodata. Intr-un mod sau altul a reusit sa-si pastreze spiritul pana in 2017. Si de acolo sa renasca. Cu momente de rau sau de bine.
Cei care-s usor dezamagiti de inactivitatea conducatorilor de astazi sau de mustele politice care abia asteapta sa-si satisfaca placerile puternic mirositoare, ar putea sa nu cedeze. Si sa lupte. Sa-si aduca aminte de Ion Alecsandrescu sau de Lacatus. Pentru ce? Asa cum ne place sa spunem – Un club curat mai presus de toate. Pe termen lung. Sincer, fata de perioada 92-93, nu stam rau. Ma refer la energiile din tribune sau din jurul echipei. Daca in acea perioada mai degraba echipa a creat suporterii, este randul suporterilor sa creeze o echipa potrivita lor. Oamenii care lucreaza aproape de echipa sau jucatorii au inceput sa se incadreze in tipologia stelistului. Avem o lupta mare in zona in care mustele petrec cu balaurii. Totusi, nu suntem singuri. Si de-ar fi ultima lupta de dus, merita sa o purtam. Pentru toti cei care ne-au lasat Steaua. Si pentru Ion Alecsandrescu. Oricum ar fi si orice ar fi, nu uita: #nevergiveup
Rezultatele vin din fapte. Mai rar din vorbe. Au si vorbele rolul lor. Uneori pot genera fapte. Asa ca inchei intr-un mod actionabil. Asa cum am invatat de la Nea Imi, victoriile aduc victorii. Pana sa trecem la lupta cea grea, propun sa incepem cu una mai usoara. Dar nu mai putin importanta. Este poate conditia necesara pentru a reincepe sa hranim toata lumea din jur cu spiritul Stelei. Va fi nevoie sa renuntam la orgolii, la mandrie sau pasivitate. Propozitia anterioara este un soi de “note to self”. Asa ca, lansez o provocare: Reuseste miscarea stelista sa schimbe, in mod oficial, denumirea noii arene in Stadionul Ion Alecsandrescu pana la inceputul noului sezon? Reusim si, apoi, nimeni nu ne mai opreste. Sfinxul, Didi sau Martin Tudor vor lupta cu noi. 7 iunie este foarte aproape.